NATO spune adio Administrației Trump. Stoltenberg: Biden este un fervent partizan al Alianței

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 02.12.2020 - 08:26
Jens Stoltenberg / Foto: dw.com
Jens Stoltenberg / Foto: dw.com

Alianţa Nord-Atlantică a întors foaia anilor Trump, marţi, cu ultima reuniune din acest an a miniştrilor de externe şi aşteaptă cu nerăbdare instalarea la Casa Albă a lui Joe Biden pentru a consolida legăturile cu Statele Unite, comentează AFP.

SHARE

Secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, îl aşteaptă pe Joe Biden la Bruxelles pentru un summit la începutul anului 2021 şi nu şi-a ascuns satisfacţia după alegerea fostului vicepreşedinte al lui Barack Obama.

"Este un lucru bun pentru noi toţi. Joe Biden este un fervent partizan al NATO. Putem spera să întărim legăturile transatlantice", a spus el luni, în cadrul prezentării reuniunii miniştrilor de externe.

De asemenea, este ultima întâlnire cu secretarul de stat american, Mike Pompeo. Discuţiile au loc prin videoconferinţă pe parcursul a două zile.

Marţi, reuniunea a fost dedicată viitorului Alianţei, pusă la încercare de neîncrederea pe care i-a inspirat-o preşedintelui Donald Trump, precum şi "capacităţii Alianţei de a se adapta pentru a face faţă schimbărilor în raportul de forţe odată cu reînarmarea Rusiei şi ascensiunea Chinei ca putere economică şi militară ", a declarat Jens Stoltenberg la sfârşitul primei zile.

"NATO va avea viitorul pe care i-l vor oferi membrii săi. Va depinde de reangajarea Statelor Unite, de angajamentul europenilor şi de capacitatea Alianţei de a trata problemele puse de Turcia, membru al Alianţei, dar care depăşeşte limitele", a comentat un responsabil al Alianţei.

"Ankara blochează multe decizii, în special parteneriatul dintre NATO şi Uniunea Europeană, dar şi alte parteneriate care nu îi convin", a subliniat el.

Un raport comandat mai multor experţi asupra reformelor care trebuie avute în vedere pentru o mai bună funcţionare a Alianţei a fost făcut public marţi.

Acesta face o serie de recomandări, în special necesitatea de a proteja infrastructura vitală din ţările Alianţei împotriva investiţiilor chineze. "Raportul va alimenta propunerile pe care le voi prezenta statelor membre cu ocazia summitului Alianţei", a explicat norvegianul. Data nu a fost încă stabilită, dar tradiţia cere să vină după ceremonia de instalare a noului preşedinte american, potrivit unui responsabil al NATO.

O modificare a regulilor pentru luarea deciziilor este, de asemenea, menţionată în raport, dar nu are nicio şansă de a fi aprobată.

"Este necesară unanimitatea şi nu trebuie să ne aşteptăm la o punere în discuţie a consensului", a declarat reprezentantul unei ţări membre.

"Toată lumea are în vedere Turcia atunci când este abordat subiectul şi adoptarea unui cod de conduită obligatoriu pentru aliaţi este o formulă de compromis", a explicat el.

Turcia este şi trebuie să rămână membru al NATO. Alianţa nu prevede o procedură de excludere şi nimeni îşi nu doreşte asta, a subliniat el. "Trebuie să avem voinţa politică de a spune Turciei lucrurile pe faţă şi de a cere clarificări", a afirmat el.

"Cea mai bună soluţie pentru soluţionarea diferendelor şi divergenţelor este o discuţie sinceră, iar NATO permite acest lucru", a mai spus Jens Stoltenberg.

Aliaţii se aşteaptă de la Joe Biden să redea Statelor Unite rolul lor în cadrul Alianţei, dar se declară "realişti".

"Nu mă aştept la schimbări fundamentale majore în strategie", a comentat un responsabil european.

Dezangajarea militară americană va continua şi europenii vor fi chemaţi să îşi asume mai multe responsabilităţi în cadrul misiunilor Alianţei în Afganistan şi Irak, a subliniat Jens Stoltenberg.

"În februarie 2021, vor trebui luate decizii dificile pentru misiunea în Afganistan dacă procesul de pace eşuează", a avertizat el.

"Parteneriatul transatlantic ne impune nouă, europenilor, să ne asumăm mai multe responsabilităţi", a recunoscut şeful diplomaţiei germane, Heiko Maas.

"Vom continua să acţionăm pentru o Europă puternică şi suverană. Să ne apărăm propria securitate şi, în acelaşi timp, să facem parteneriatul mai echilibrat sunt două feţe ale aceleiaşi medalii", a afirmat el.

Dorinţa europeană de autonomie strategică stârneşte însă preocupare în cadrul Alianţei. "Orice tentativă de îndepărtare de America de Nord îi va diviza pe europeni", a avertizat Jens Stoltenberg.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te