Cine a fost domnitorul poreclit „struțocămilă”? Puțini dintre cei care au stat pe tronul Țărilor Române s-au ales cu o poreclă mai ciudată decât cel care le-a condus în cinci rânduri, de trei ori Moldova și de două ori Muntenia.
Cine a fost domnitorul poreclit „struțocămilă”? A condus de cinci ori Țările Române
Unul dintre domnitorii cu cele mai multe „șederi” pe scaunul domnesc al Țărilor Române a fost „potcovit” u o poreclă ce a făcut, ulterior, istorie, ajungând un cuvânt des folosit chiar și în ziua de azi.
Struțocămila desemnează o persoană care are o personalitate dublă, „jonglând” cu extremele opozabile, dar greu de categorisit altfel.
S-ar putea spune că e un om nedefinit clar, constituit din elemente altfel incompatibile, deci, o „struțocămilă”.
Citește și: Cine a fost singurul domnitor care și-a pus impozit pe afacere? Mihai Eminescu i-a dedicat o poezie
Dar, în primul rând, să lămurim de unde a apărut acest cuvânt ciudat în limba română? Conform istorie-pe-scurt.ro, în Evul Mediu românesc, începând cu secolul al XVII-lea, a circulat așa-numitul ”Fiziolog”.
Era un manual popular cu pilde morale, alcătuit prin secolul al IV-lea, în Egipt și prelucrat în limbile romanice și germanice sub numele de „Bestiarii”.
Ca manual, ”Fiziologul” era mai mult decât naiv, fiind populat mai mult cu animale fictive decât reale. În general, în lucrare se dădea o descriere sumară a speciei, completată apoi de o lecție morală desprinsă din fiecare animal în parte.
Așa regăsim creaturi himerice, inexistente, precum „inorogul”, „finixul” (phoenix), pasărea cu capul de aur ce renaște din propia-i cenușă, sau „vasilicul”, un balaur cu privire ucigătoare.
Mai avem „calandrinonul”, pasărea cu puteri vindecătoare, „indropul”, calul de mare, voievodul peștilor sau „zgripsorul”, pajura cu două capete, mai scrie sursa citată.
„Struțocămila”, animalul inexistent creat de imaginația oamenilor din îmbinarea unui struț cu o cămilă - Foto: destepti.ro
„Stratocamilul”, așa cum i se spune „struțocămilei) era prezentat ca o combinație între struț și cămilă, după apelativul științific latinesc al struțului, „struthio camelus”.
„Pentru stratocamilul spun: Stratocamilul ieste pasăre mare. Și când oao oul îl lasă în apă, și-l clocește cu ochii și caută spre el iară de va căuta într-altă parte, ea strică oul.
Și iaste un șarpe lung de 50 de coți, și merge la stratocamil și stă și el lângă pasăre doară cum va căuta spre el stratocamilul, să strice ou.
Așea și tu ome să te păzești de dracul, că tot stă lângă tine, doară ar întoarce omul să cate spre el și pre năravul lui, până te va dobândi și pre tine și pre sufletul tău va să-l ducă în iad”, se arăta în lucrarea respectivă.
Cel care a popularizat struțocămila, cu sens peiorativ, în batjocură, a fost Dimitrie Cantemir, marele savant și domn al Moldovei, în „Istoria Ieroglifică”.
Citește și: De ce sabia lui Ștefan cel Mare nu poate fi recuperată din Turcia? Schimbul propus de Ceaușescu
În lucrarea sa, Cantemir utilizează nume de animale pentru a înlocui personaje reale. Învățatul moldovean pornește de la faptul că „struțocamila nu zburătoare, ce pedeastră este”.
Stratocamila sau struțocamila e, conform domnitoruui-cărturar, „himera jiganiilor, irmafroditul pasirilor”, „pasirea dobitocită şi vita păsărită”.
Dimitrie Cantemir folosește acest termen pentru a-l desemna, de fapt, pe Mihai Racoviță, care a fost domn al Moldovei de trei ori și domn al Țării Românești de două ori.
Din această cauză, el consideră că acesta nu a fost nici moldovean, nici muntean, deci a fost ca o stratocamila (struțocămilă).
Mihai Racoviță, la începutul domniilor sale în Țările Române - Foto: Arhiva
Istoria consemnează că Mihai Racoviță a fost domn în Moldova de trei ori: septembrie 1703 - 23 februarie 1705, 31 iulie 1707 - 28 octombrie 1709 și 5 ianuarie 1716 - octombrie 1726.
De asemenea, a condus de două ori și Țara Românească: 17 octombrie 1730 - 24 octombrie 1731[2] și septembrie 1741 - iulie 1744.
Paradoxul face ca Racoviță să se tragă chiar dintr-un mare neam boieresc „pământean”, cel al Cantacuzinilor și, mai mult, a fost ginerele lui Constantin Cantemir, tatăl lui Dimitrie, prin prima sa soție, Safta. Deci, era inclusiv cumnat cu Dimitrie.
Conform cronicilor, Mihai Racoviță spătarul "iaste neam de boier vechiu, moldovan si iaste ruda Brancovanului” care l-a ajutat să ocupe tronul Moldovei.
Dar între Racoviță și familia Cantemir s-a purtat o luptă aprigă pentru ocuparea tronului Moldovei, așa că porecla dată de Dimitrie trebuie privită prin perspectiva unei răutăți la adresa unui adversar politic.
Citește și: Care au fost primii domnitori care au plătit tribut turcilor? Ce sumă trebuia să dea Ștefan cel Mare
Și ar mai fi ceva. Nu se cunosc prea multe detalii despre prima căsnicie a lui Racoviță, cea cu fiica lui Constantin Cantemir, Safta. Se știe, însă, că el s-a recăsătorit cu Ana Dediu Racoviță, cu care a avut șapte copii.
Dar, probabil că ael mariaj cu sora lui Dimitrie Cantemir nu s-a terminat prea bine, din moment ce s-a declanțat o asemenea ură pe un fost cumnat.
Prima domnie a lui Mihai Racoviță a fost scurtă, încheindu-se la 23 februarie 1705, la nici un an și jumătate de la înscăunare.
Mazilirea sa a survenit în urma acțiunilor insistente ale fraților Cantemirești pentru obținerea domniei Moldovei.
Aceștia înaintează mai plângeri Marelui Vizir, prin care acuzau administrarea necorespunzătoare a țării de către Mihai Racoviță.
Racoviță a fost mazilit pe neașteptate și dus la Constantinopol cu toată familia. Aici a fost acuzat că a strâns biruri pe care nu le-a predat Porții, de aceea, până a achitat suma ce i se imputa, a fost închis la Edicule, infama temniță „Șapte Turnuri”, potrivit moldovenii.md.
Mihai Racoviță a fost înlocuit pe tron cu Antioh Cantemir, fratele lui Dimitrie. Însă, aflat la Constantinopol, Racoviță împreună cu boierii Rusetești, uneltește împotriva lui Antioh, dorind, firește, să revină pe tronul Moldovei.
Cu bani mulți, el Mihai Racoviță reușește să cumpere de la turci domnia Moldovei și intră în Iași la 13 noiembrie 1707.
În această a doua domnie în Moldova, Mihai Racoviță nu a mai repetat greșelile făcute în prima domnie, schimbîndu-și atitudinea binevoitoare față de boieri.
Sumele mari de bani cheltuite la Poarta cu ocazia primirii domniei au obligat domnul să impună măsuri fiscale exagerate, ceea ce l-a făcut extrem de impopular.
Se mai adaugă aici și disputa cu Cantemireștii, care la Istambul „din cias în cias aștepta s-apuce domnie".
Apropierea Războiului Nordic (ruso-suedez) de frontierele Moldovei a complicat situația. Suspectat de relații cu rușii, Mihai Racoviță simte pericolul mazilirii și intensifică relațiile cu aceștia pentru a beneficia de protectie în caz de nevoie.
Decizia Porții de a-l mazili din nou, l-a luat pe nepregătite pe Mihai Racoviță, care a fost luat „cu mare urgie”, „cu toata casa” și dus la Bender, la 14 octombrie 1709.
După o lună a fost trimis la Istanbul și închis din nou la Edicule, fiind în mare pericol să-și piardă viața, în timp ce pe a urcat Nicolae Mavrocordat.
Dar, în 1716, în contextul războiului austro-turc (1716 - 1718), Mihai Racoviță a fost numit din nou domnitor, deoarece turcii erau convinși că el era dușmanul austriecilor.
Imperialii au intrat în Moldova și erau aproape să-l prindă, dar Racoviță a reușit să-i înfrângă cu ajutorul tătarilor și i-a ucis pe moldovenii trădători.
Din cauza rivalității cu Nicolae Mavrocordat pentru tronul Valahiei, s-a trezit mazilit a treia oară, aruncat din nou în închisoare și înlocuit cu Grigore al II-lea Ghica.
Totuși, ocupă scaunul domnesc al Țării Românești în octombrie 1730, în contextul răscoalei turcești care l-a răsturnat pe sultan, dar l-a pierdut după doar un an.
Găsește resurse să revină din nou pe tronul Munteniei, în septembrie 1741, deși avea deja 81 de ani, pe care l-a ocupat încă trei ani, până în august 1744.
Citește și: Cine a fost prințesa română care putea fi țarina Rusiei? A avut un fiu cu Petru cel Mare
Cu toate că era boier pământean ca origine, a fost nevoit să conducă în spiritul fanariot al epocii, instituid biruri tot mai mari, pentru a aduna banii necesari pentru a-i oferi turcilor.
Mihai Racoviță a murit la Constantinopol, în același an, 1744, la respectabila vârstă de 84 de ani, fiind, totuși, un supraviețuitor de clasă, într-o lume plină de multe și neînchipuite intrigi și pericole, inclusiv pentru un domnitor al unor țări mărunte și supuse poftelor și capriciilor Imperiului Otoman.
