DNA cere ridicarea imunităţii ministrului Chesnoiu. Acuzat că a trucat un concurs de consilieri

DE Bianca Iosef | Actualizat: 23.06.2022 - 16:34
DNA cere ridicarea imunităţii ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu/ Facebook
DNA cere ridicarea imunităţii ministrului Agriculturii, Adrian Chesnoiu/ Facebook

DNA cere ridicarea imunităţii ministrului social-democrat al Agriculturii Adrian Chesnoiu.

SHARE

„În conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, procurorul şef al D. N.A. Crin Nicu Bologa a transmis procurorului general al P.I.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de o persoană, deputat în Parlamentul României, la data faptelor şi în prezent având funcţia de ministru, pentru săvârşirea infracţiunilor de  abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. instigare (sub forma participaţiei improprii) la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite (patru infracţiuni)”, transmite joi DNA.

Citește și: Un elev de 15 ani l-a tăiat la gât, 10 cm, cu briceagul, pe un alt băiat din cauza unei postări

Conform DNA, „în perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene”.

Subiectele ar fi ajuns ulterior la patru candidaţi „agreaţi” dintre care, în urma susţinerii probelor scrise şi orale, doar trei au promovat concursurile respective.
La intervenţia directă a ministrului, în cazul unuia dintre candidaţi, membrii comisiei ar fi fost nevoiţi să-l promoveze pe acesta în condiţiile în care nu obţinuse un punctaj corespunzător. Ca urmare a acestui demers, persoana respectivă a fost numită în funcţia de şef serviciu, obţinând până în prezent venituri salariale în valoare de 33.782 lei.

Citește și: Nike spune adio definitiv pieței din Rusia

Ministrul vizat este ministrul PSD al Agriculturii, Adrian Chesnoiu, scrie News.ro.
Cererii transmise i-au fost ataşate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi un număr de şase volume cuprinzând copii ale dosarului de urmărire penală.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te