Noul lockdown de şapte zile vizează atât oraşul Melbourne, cât şi întregul stat Victoria, a anunţat prim-ministrul interimar al acestui stat australian, James Merlino, în condiţiile în care numărul cazurilor asociate acelui focar s-a dublat şi a ajuns la 26.
"Avem de-a face cu o tulpină extrem de infecţioasă a virusului, o variantă îngrijorătoare, care se propagă mai repede decât am înregistrat vreodată", a subliniat James Merlino.
Citește și: VIDEO Captură-record de arme, în Vama Isaccea: 2.850 de pistoale letale, cu glonţ
Varianta B.1.617, detectată prima dată în India, prezintă o transmisibilitate crescută. Ea s-ar fi răspândit în Melbourne prin intermediul unui turist care s-a întors din străinătate.
Şcolile, barurile şi restaurantele din statul Victoria vor fi închise, orice reuniune va fi interzisă, iar purtarea măştii sanitare va fi din nou obligatorie
Noua Zeelandă a suspendat deja marţi cursele aeriene spre şi dinspre statul Victoria, care se desfăşurau până acum fără necesitatea intrării pasagerilor în carantină, iar principalele legături aeriene cu celelalte state australiene au fost reduse.
Noul lockdown, conceput cu scopul de a avea efectul unui "scurtcircuit" asupra transmiterii virale, ar trebui să permită autorităţilor sanitare australiene să monitorizeze mai bine persoanele care au intrat în contact cu rezidenţii infectaţi.
Timp de o săptămână, rezidenţii nu vor avea voie să îşi părăsească locuinţele decât pentru nevoi urgente, mai ales pentru a merge să se vaccineze împotriva COVID-19.
James Merlino a acuzat guvernul federal conservator al Australiei că se află parţial la originea acestui lockdown din cauza lentorii cu care se desfăşoară campania naţională de vaccinare împotriva noului coronavirus.
"Dacă mai multe persoane erau vaccinate, circumstanţele ar fi foarte diferite de cele pe care le cunoaştem astăzi. Dar, din păcate, nu este cazul", a adăugat premierul interimar al statului Victoria.
Acesta este cel de-al patrulea lockdown decretat în al doilea oraş ca mărime din Australia de la începutul pandemiei de COVID-19.
Mii de locuitori din Melbourne au primit deja ordinul de a intra în carantină voluntară după cazuri înregistrate în zeci de spaţii publice, printre care se află un stadion şi cluburi de noapte.
"Niciun sistem nu este infailibil"
Pe parcursul ultimei luni, australienii au cunoscut puţine restricţii, uriaşa ţară-continent reuşind să controleze foarte bine pandemia.
Totuşi, mai multe voci au apărut în spaţiul public pentru a critica lentoarea campaniei de vaccinare. Doar 3,7 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate în Australia, o ţară ce are o populaţie de 25 de milioane de locuitori.
Opoziţia laburistă reproşează guvernului central că nu a revizuit sistemul de carantinare pentru turiştii veniţi din străinătate, un sistem care a arătat anumite deficienţe.
"Dacă am fi avut o alternativă la carantina hotelieră (...), nu ne-am fi aflat în acest punct astăzi", a declarat James Merlino.
Prim-ministrul australian Scott Morrison a respins însă criticile, afirmând că "niciun sistem nu este infailibil" şi că lupta Australiei împotriva noului coronavirus s-a dovedit până acum deosebit de eficientă.
"Vom face tot ce putem pentru a proteja vieţile şi mijloacele de trai ale australienilor, am pierdut deja 910 persoane din cauza COVID-19 în timpul acestei pandemii. Bineînţeles, acest număr este departe de cele raportate în alte ţări", a declarat premierul Australiei.
James Morrison i-a îndemnat totodată pe australienii eligibili să meargă să se vaccineze, considerând că modul de viaţă "minunat şi de invidiat" al australienilor în cea mai mare parte a pandemiei i-a făcut pe unii dintre rezidenţi să ezite în privinţa vaccinării.
Ministrul australian al Sănătăţii, Greg Hunt, a anunţat că primele doze ale unor vaccinuri anti-COVID-19 sunt pe cale să fie livrate ultimelor aziluri din statul Victoria cu rezidenţi încă nevaccinaţi, unde sute de persoane au murit atunci când noul coronavirus a început să se răspândească în 2020.
La Melbourne, zeci de mii de persoane au stat la cozi pentru a se supune unor teste de depistare a maladiei COVID-19, în timp ce altele se grăbeau să se vaccineze, după ce statul Victoria a deschis pentru prima dată centrele de vaccinare pentru persoanele cu vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani.
Australia a raportat de la începutul pandemiei mai puţin de 30.000 de cazuri de COVID-19, majoritatea în statul Victoria în timpul celui de-al doilea val al pandemiei, înregistrat anul trecut, şi mai puţin de 1.000 de decese asociate acestei boli la nivelul întregii ţări.