Chinezii de la Nio au lansat ET7, prima mașină electrică care se laudă cu peste 1.000 km autonomie

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 10.01.2021 - 10:13
Foto: insideevs.com
Foto: insideevs.com

Producătorul chinez de automobile electrice Nio a lansat, sâmbătă, primul său model sedan, numit ET7, care are o autonomie de peste 1.000 de kilometri, informează Reuters. Constructorul nu a precizat, însă, în ce condiții mașina oferă această autonomie.

SHARE

Lansarea ET7 a avut loc în cadrul unui eveniment organizat în oraşul Chengdu,  din vestul Chinei, în timp ce compania americană Tesla a început să comercializeze pe piaţa chineză SUV-ul Model Y, fabricat în China.

În China, sedanurile şi SUV-urile reprezintă circa 46% din vânzările totale de vehicule.

Directorul general al Nio, William Li, a declarat că noua tehnologie pentru baterii a companiei conferă automobilului ET7 o autonomie de peste 1.000 de kilometri, între două încărcări.

Preţul de pornire al Nio ET7 va fi de 378.000 de yuani (58.378 dolari) pentru versiunea fără baterie, aceasta putând fi închiriată de la companie. Cu tot cu baterie, prețul lui Nio ET7 va porni de la 448.000 de yuani (69.200 dolari).

Li a mai spus că ET7 va fi dotat cu senzori lidar, care ajută ca maşina să perceapă mediul înconjurător şi care sunt incluşi deseori pe maşinile cu funcții de condus autonom și asistarea şoferilor, o tehnologie respinsă de directorul general al Tesla, Elon Musk.

Nio, care anul trecut a livrat 43.728 de vehicule, are o capitalizare de piaţă de peste 92 de miliarde de dolari, mai mare decât a producătorilor de automobile convenţionale Daimler şi General Motors.

În prezent, Nio comercializează trei modele SUV, construite la o fabrică auto din Hefei, oraş din estul Chinei.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te