SUV-urile, SUV-ulețele și crossover-urile sunt la modă. Arnaud Belloni, directorul de marketing și comunicare al francezilor, a declarat, într-un interviu acordat Newsweek România la Salonul Auto de la Geneva 2019, că „mașinile sport nu mai au viitor“.
Astfel, Citroën a renunțat anul trecut la hatchback-ul compact C4, care se duela cu modele precum Renault Megane, Volkswagen Golf, Ford Focus sau Opel Astra și avea și ceva ADN sportiv după victoriile din WRC, și a lăsat în joc C4 Cactus. Dar nu oricum, ci operându-i crossover-ului un facelift de substanță.
Pe partea de design exterior, liniile nonconformiste și caracterul distinct au rămas la locul lor și au evoluat atrăgător. Inclusiv geamurile atipice ale portierelor spate, care nu se deschid normal, ci se „crăcănează“ câțiva centimetri, ca la unele Oltcit-uri, dacă vă mai amintiți, sunt pe poziții.
Nu sare în ochi decât dispariția „pernelor“ (Airbumps) ample pentru protecția portierelor și alinierea design-ului inconfundabil, pe două etaje, al blocurilor optice față de restul gamei.
Esența facelift-ului operat lui C4 Cactus anul trecut se află sub carapace și se simte din plin la drum.
Confort total
C4 Cactus este promovat sub sloganul „Comfort Is The New Cool“. Nu aveți cum să-l ratați, este scris cu litere de o șchioapă pe toate mașinile de prezentare. Lăsând la o parte, însă, oportunitatea acestei colantări agresive, confortul în care te lăfăi la bordul crossover-ului compact chiar este, fără exagerare, „cool“.
Nu are echivalent în acest segment. Bine, este „cool“ până în punctul în care intri mai tare pe un viraj și simți că fuge canapeaua de sub tine. Să nu înțelegeți greșit, mașina stă binișor pe drum, dar se înclină destul de mult, suspensia îți dă senzația că plutești, iar direcția, chiar dacă se întărește la viteze superioare, este ușoară și nu oferă feedback.
Așa că, odată sportivitatea scoasă din ecuație, să revenim la confort. Noua suspensie Progressive Hydraulic Cushions – PHC absoarbe gropile sau drumurile de macadam fără șocuri și prea multe vibrații, ducându-i pe nostalgici cu gândul la sistemul hidro-pneumatic revoluționar introdus de DS în 1955 și, apoi, perfecționat de Citroën pe limuzine precum CX, XM și C5. C4 Cactus facelift a fost primul model de nouă generație dotat cu PHC. Iar, de curând, a intrat în scenă și noul SUV C5 Aircross. Merită testat!
15.350 €
este prețul de pornire pentru C4 Cactus 1.2 PureTech
110 Live, TVA inclusă. Versiunea de top Shine
cu transmisie automată ajunge la 20.000 €
Tot la confortul pasagerilor contribuie din plin scaunele botezate sugestiv „Advanced Comfort“. Sunt moi și în același timp ferme. Îți dau plăcuta impresie că te afunzi într-o canapea de living, deși tu te așezi și pleci la drum. Iar după două, trei ore, te dai jos perfect odihnit. Singurul minus al scaunelor față este sprijinul lateral limitat. Dar, am stabilit, nu mai vorbim despre sportivitate.
Și trebuie menționată înlocuirea cotierei care se plia și transforma scaunele față într-un fel de canapea, ca la unele mașini americane, cu una mai mică și un spațiu de depozitare. Pe bancheta spate este loc suficient chiar și pentru trei adulți, dar cei mai înalți vor atinge plafonul cu capul.
Iar porbagajul are 348 de litri. Cam puțin pentru o compactă, dacă avem în vedere că volumul este apropiat de media clasei mici (C3 Aircross, de exemplu, oferă 410 litri).
Nu în ultimul rând, mașina testată era automată. Sincer, am plecat cu inima îndoită la drum, amintindu-mi de experiența tristă cu transmisia manuală robotizată de pe vechiul C4 Cactus și C4 Picasso, care a fost scoasă din fabricație în 2016.
Surpriză, însă! Citroën a făcut o cutie automată adevărată, cu convertizor de cuplu și șase trepte, care se înțelege de minune cu micuțul benzinar turbo 1.2 PureTech de 110 cai putere de pe C4 Cactus facelift și, bineînțeles, alte modele PSA.
Schimbă lin și destul de rapid, conferind un plus de confort mai ales în oraș. Ezită puțin să retrogradeze doar când se rulează subturat și se apasă brusc accelerația.
Și trebuie puțină atenție la plecarea de pe loc. Fie în „D“, fie în „R“, când ridici piciorul de pe frână, mașina reacționează destul de nărăvaș, chiar dacă accelerația nu este atinsă.
Viața la bord
Am stabilit deja. Viața la bordul lui C4 Cactus este caracterizată de confort, indiferent că se rulează în oraș, pe șosea sau pe drumuri de pământ și macadam.
Iar arhitectura retro a interiorului și, mai ales, mânerele tip curea, ca la mașinile de epocă, ale portierelor față și capacul torpedoului, care aduce aminte de un cufăr, creează o atmosferă plăcută. Instrumentarul de bord se rezumă la un display mic dispus în spatele volanului, care, acum, se reglează și pe înălțime, și pe adâncime.
Iar celelalte funcții, de la computerul de bord și sistemul de climatizare, până la setările sistemelor de siguranță și afișarea prin „mirroring“ a Waze-ului de pe smartphone, sunt apelabile prin intermediul „tabletei“ de 7 inch din vârful consolei centrale.
În ceea ce privește consumul, C4 Cactus 1.2 PureTech AT6 de 110 cai se mulțumește cu 8.6 – 8.8 litri/100 km în traficul din București. Iar la drum (București – Brașov – București), computerul de bord s-a stabilizat la 6.7 litri/100 km, în contextul unei viteze medii de 67 km/h.
Verdict Newsweek
+ Confort la drum și în interior, datorat suspensiei cu perne hidraulice progresive și scaunelor Advanced Confort, design (exterior atipic și interior retro), manevrabilitate în oraș, motor în trei pistoane rafinat, spațiu interior.
– Direcție moale și lipsită de feedback, lipsă sportivitate și caracter supravirator accentuat pe virajele abordate la viteze puțin mai ridicate, accesarea tuturor funcțiilor, inclusiv aer condiționat și ESP, prin intermediului meniului tabletei din bord, lipsă turometru.