Electrificarea nu e ca în povești. Elon Musk propune Apple să cumpere Tesla cu „1/10 din valoare”

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 23.12.2020 - 10:42
Foto: marketwatch.com
Foto: marketwatch.com

Miliardarul Elon Musk a afirmat, marţi, că l-a contactat pe directorul general al Apple, Tim Cook, în ”cea mai neagră perioadă a programului Model 3”, pentru a discuta despre posibilitatea ca Apple că cumpere Tesla pentru ”1/10 din valoarea actuală”, transmite Reuters.

SHARE

”El a refuzat să ne întâlnim”, a afirmat Musk, răspunzând unei informaţii pe Twitter care a citat un articol scris de Reuters luni, referitor la obiectivul Apple ca în 2024 să producă un vehicul de pasageri care ar putea include propria tehnologie revoluţională de baterii.

Eforturile inventatorului smartphone-ului, iPhone, de a intra pe piața auto, cunoscute sub numele de Project Titan, au avut o evoluţie inconstantă începând din 2014, când Apple a început să proiecteze de la zero propriul său vehicul.

La un moment dat, Apple s-a concentrat pe partea de software şi şi-a reanalizat obiectivele. Iar Doug Field, un veteran al Apple care a lucrat la Tesla, s-a întors în companie pentru a coordona proiectul în 2018. În 2019, acesta a concediat 190 de persoane din echipa Apple.

Apoi, Apple a progresat suficient de mult, iar acum are ca obiectiv construirea unui vehicul pentru publicul larg, au declarat două persoane apropiate situaţiei, informează Reuters.

Obiectivul Apple de a construi un vehicul de serie contrastează cu obiectivele unor companii concurente, cum este Waymo, divizie a grupului Alphabet, care a construit robo-taxiuri pentru un serviciul de ride-hailing fără şoferi.

Un element central al strategiei Apple este un nou model de baterie, care ar putea reduce radical costul bateriilor şi care ar creşte autonomia vehiculului, potrivit unei a treia surse.

Apple a refuzat să comenteze planurile despre produsele viitoare.

Fabricarea unui vehicul reprezintă o provocare pentru lanţul de aprovizionare al Apple, o compania care fabrică sute de milioane de produse electronice cu componente din toată lumea, dar care nu a produs niciodată un vehicul.

Tesla, compania lui Elon Musk, a avut nevoie de 17 ani pentru a obţine profit din fabricarea de maşini.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te