Sunetul motoarelor termice, în special al celor pe benzină, în ture multe și simfonia bubuită a tobelor creează o legătură specială, o emoție aparte, între o mașină cu valențe sportive și un pasionat de condus. Iar automobilele 100% electrice nu emit, în general, decât sunete aerodinamice, un „fâșâit” ca de troleibuz și zgomotul obligatoriu, redat de boxe speciale, până la viteza de 20 km/h, pentru a fi detectate de pietoni și alți participanți la trafic.
Constructorii, evient, sunt conștienți de acest aspect. Mazda MX-30, de exemplu, pentru a emoționa puțin șoferul când accelerează, emite prin sistemul audio din habitaclu sunete ce imită motorul pe benzină. Iar BMW a apelat la compozitorul Hans Zimmer, câștigător al premiului Oscar, pentru a dezvolta un sunet emoțional pentru sistemele electrice de propulsie ale modelelor BMW iX și BMW i4.
Porsche a creat și el un sunet specific pentru Taycan, dar merge și mai departe. Producătorul din Zuffenhausen a depus un patent pentru un sistem de eșapament fals pentru viitoarele sale modele electrice.
Concret, specialiștii Porsche au dezvoltat o evacuare fictivă, „cu una sau mai multe guri”, ca la modelele termice, special pentru modelele electrice. Aceasta dispune de boxe speciale și o cutie de rezonanță pentru bas, pentru sunete joase, din titan. „Sistemul” este capabil să creeze sunete realiste de eșapament, aproape identice cu cele scoase de evacuarea unui automobil sport cu motor cu combustie.
Porsche nu a comunicat încă nimic oficial, dar, probabil, sintagma „sunete realiste” se referă la semnătura acustică inconfundabilă a Porsche 911 cu motor boxer, cu șase cilindri opuși.
Următoarele modele Porsche 100% electrice sunt Macan și Cayman, iar din „playlist” n-ar trebui să lipsească nici niște „piese” compuse de Akrapovič.