FOTO Martorul luminos la care trebuie să fie atenți șoferii de mașini diesel. Mai merge 2.000 km

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 10.06.2024 - 15:36
Martorul luminos la care trebuie să fie atenți șoferii de mașini diesel. Mai merge 2.000 km - Foto: reddit.com - Imagine cu rol ilustrativ
Martorul luminos la care trebuie să fie atenți șoferii de mașini diesel. Mai merge 2.000 km - Foto: reddit.com - Imagine cu rol ilustrativ
Martorul luminos la care trebuie să fie atenți șoferii de mașini diesel. Mai merge 2.000 km
Martorul luminos la care trebuie să fie atenți șoferii de mașini diesel. Mai merge 2.000 km

Șoferii de mașini diesel moderne trebuie să fie extrem de atenți la un martor luminos din bord, mai ales dacă pleacă la drumuri lungi, cum ar fi o vacanță în Turcia sau Grecia. Dacă se aprinde, autovehiculul mai poate rula circa 2.000 km, după care se oprește și nu mai pornește.

SHARE

Dacă ai mașină diesel produsă începând din 2014, adică cel puțin cu normă de poluare Euro 6, cu siguranță are sistem de reducere a oxizilor de azot din gazele de evacuare -  SCR (Selective Catalityc Reduction), sistem de injecție care funcționează cu o soluție pe bază de uree, denumită AdBlue, care se consumă. Și, evident, trebuie să ai grijă să-i faci plinul. 

Martorul luminos la care trebuie să fie atenți șoferii de mașini diesel. Mai merge 2.000 km

Soluția AdBlue este esențială pentru funcționarea mașinilor diesel moderne, transformând oxizii de azot în gaze inofensive, azot, și apă. 

AdBlue este o soluție apoasă, compusă din 32,5% uree și 67,5% apă demineralizata, în conformitate cu standardul ISO 22241. Este catalogat ca produs nepericulos, biodegradabil, solubil în apă și incolor.

Citește și: Ai alimentat din greșeală cu benzină în loc de motorină sau viceversa? Atenție, distrugi mașina!

Iar mașina diesel cu AdBlue are un rezervor special pentru soluția „magică” care trebuie umplut. E adevărat, nu des, ci la câteva mii bune de kilometri, motiv pentru care unii șoferi și uită de el. 

„Problema” e că fără Adblue motorul diesel nu mai merge, calculatorul îl oprește să pornească. Dar, „problema” nu apare brusc, așa că e suficient ca șoferul să fie atent la aprinderea martorului luminos de AdBlue din bord și, eventual, la mesajele de „Atenție!” date de computerul de de bord. 

După aprinderea martorului luminos de AdBlue, mașina mai poate rula fără probleme circa 2.000 km, în funcție de marcă, model, etc.. Unele mașini diesel cu AdBlue mai mpot merge și spre 2.400 km, după semnalul de lipsă „soluție magică”.

Citește și: Ce minciuni vă spun mecanicii când mergeți cu mașina în service? În multe cazuri plătiți inutil

Deci, nu trebuie să vă panicați. Ci să fiți atenți să faceți din timp plinul de AdBlue, mai ales că la unele modele nu e chiar ușor și s-ar putea să trebuiască să mergeți la service. 

Dacă majoritatea diesel-urilor cu AdBlue au bușonul de umplere a rezervorului de „soluție magică” la vedere, fie lângă cel de motorină, fie undeva în zona motorului, există mașini cu rezervorul de AdBlue ascuns... De exemplu, undeva sub contraaripa din plastic a unei roți din spate, caz în care plinul nu prea se poate face decât la service. 

Citește și: „Șmecheria” făcută de samsarii de mașini care nu se vede la ITP, dar te poate costa scump. Soluția

De asemenea, dacă amânați să faceți plinul de AdBlue, computerul mașinii s-ar putea să dea o eroare care nu poate fi șterarsă decât de un specialist la service, ceea ce, evident, implică costuri suplimentare. 

Atenție, nu puneți AdBlue în rezervorul de motorină sau viceversa

AdBlue este neinflamabil, nonexploziv si sigur pentru mediu. Este clasificat ca produs nepericulos. Daca pielea sau îmbrăcămintea intră în contact cu AdBlue, aceasta trebuie clatită cu apă. AdBlue poate coroda anumite metale. În cazul contactului, clatiti cu apa.

AdBlue este o soluție extrem de pura, de aceea nu trebuie să folosiți bidoane sau recipiente care au fost umplute anterior cu alte lichide.

Nu amestecati niciodata AdBlue cu apă sau cu alte substante, în special cu motorină. Orice astfel de amestec prezintă riscuri majore, deoarece poate dăuna grav sistemului SCR.

Nu puneți AdBlue în rezervorul de motorina sau motorină în rezervorul AdBlue, avertizează specialiștii. Puteți strica mașina.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te