Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au aprobat, marţi, 28 martie 2023, un text legislativ care va pune capăt vânzării de autoturisme noi echipate cu motoare cu ardere internă din 2035, după ce Germania a obţinut o scutire pentru autoturismele care utilizează combustibili sintetici, informează Agerpres, citând AFP şi Reuters.
Textul validat va obliga autoturismele noi să nu mai emită CO2 începând de la mijlocul deceniului următor, ceea ce înseamnă, practic, o interdicţie a comercializării de automobile care funcţionează pe bază de benzină, motorină, GPL sau GNC, precum şi a celor hibride, în beneficiul automobilelor complet electrice.
Citește și: UE a semnat certificatul de deces al mașinilor pe benzină și motorină. Risc de „efect Havana”
Doar Polonia s-a opus interzicerii vânzărilor de mașini noi cu motoare termice în UE. Italia, România şi Bulgaria s-au abţinut de la vot
Potrivit AFP, în rândul celor 27 de state membre doar Polonia a votat împotriva acestei legi. Italia, România şi Bulgaria s-au abţinut cu prilejul votului din rândul miniştrilor europeni ai Energiei reuniţi la Bruxelles.
Anterior, ambasadorii din cele 27 de state membre UE s-au pus de acord pentru a proceda la o adoptare formală în cursul zilei de marţi, ultima etapă a unui lung proces legislativ.
Propunerea de a revizui standardele privind emisiile de CO2 ale autoturismelor şi utilitarelor face parte din pachetul "Fit for 55".
Citește și: Calculul lui Elon Musk pentru 100% energie curată: 10 trilioane $, 10% din PIB-ul global în 2022
Prezentat de Comisia Europeană la data de 14 iulie 2021, acest pachet va permite UE să îşi reducă emisiile nete de gaze cu efect de seră cu cel puţin 55% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, şi să ajungă la neutralitate climatică în 2050.
După luni de negocieri, Parlamentul European, Executivul comunitar şi statele membre UE au convenit anul trecut ca termen limită anul 2035 pentru retragerea maşinilor care emit dioxid de carbon. Aceste reglementări vor face imposibilă vânzarea de maşini noi cu motoare pe combustie după 2035.
Germania, „motorul Europei”, a salvat motorul termic de la extincție cu e-fuel
Germania, „motorul Europei”, a salvat, totuși, motorul termic de la extincție. Țara care are cea mai puternică industrie auto din Europa şi-a exprimat luna trecută, în ultimul moment, opoziţia faţă de inițiativa interzicerii totale a vânzărilor de mașini noi cu motoare termice din 2035 și a prezentat și alternativa. E-fuel, combustibilul sintetic care arde fără emisii de CO2.
Citește și: FOTO După Apple, Sony și Huawei, și Xiaomi se apucă de făcut mașini. Cum arată mașina electrică MS11
Berlinul a dorit ca vânzările de maşini noi cu motoare pe combustie să fie permise şi după 2035, dacă utilizează combustibili sintetici. Inițiativa a fost, apoi, susținută și de Italia, iar Comisia Europeană a cedat.
Sâmbătă, 25 martie 2023, Comisia Europeană şi Germania au anunţat că au ajuns la un acord în disputa cu privire la interzicerea vânzării de noi autoturisme echipate cu motoare cu ardere internă.
Conform acestui acord, vehiculele echipate cu motoare pe combustie vor putea fi înmatriculate şi după 2035, dacă utilizează exclusiv carburanţi neutri din punct de vedere a emisiilor de CO2.
Porsche produce benzină sintetică, e-fuel, din 2022, în Chile
Porsche a deschis în 2022, în Chile, la Punta Arenas, prima fabrică de benzină sintetică, nepoluantă, e-fuel.
Proiectul a apărut după ani și investiții de zeci de milioane de euro în cercetare și dezvoltare, alături de Siemens Energy.
E-fuel este un metanol sintetic produs printr-un proces complex care implică apă, hidrogen şi dioxid de carbon.
În prima fază, Porsche a anunțat că produce 130.000 de litri de e-fuel, iar până în 2025 va ajunge la 55 de milioane de litri.
În momentul de față, litrul de e-fuel costă circa 10 euro, dar speciliștii apreciază că, odată cu creșterea producției, s-ar putea ajunge destul de repede și la circa 2 euro per litru, un preț echivalent astăzi cel al benzinei normale.
Renault va cerceta și dezvolta tehnologii de propulsie cu combustibil sintetic și motoare cu hidrogen la Dacia Pitești, alături de Geely și Aramco
Asocierea recentă a grupului petrolier saudit Aramco cu Renault și chinezii de Geely la Dacia Pitești devine foarte interesantă în contextul excepției e-fuel.
Renault păstrează în continuare uzina de asamblare de autovehicule de la Mioveni, precum și fabrica de șasiuri, dar devine acționar minoritar la uzina de motoare și la celelalte entități asociate Dacia-Renault din România, care în total au aproape două mii de angajați.
Potrivit unui document al celor trei companii, citat de Reuters, se urmărește înființarea în acest an a unei companii de propulsoare cu o capacitate de producție anuală de peste „5 milioane de motoare și transmisii hibride și cu emisii reduse”.
Investiția Aramco, care este cea mai mare companie de petrol din lume, ar fi folosită pentru a sprijini dezvoltarea tehnologiilor care ar prelungi viața motoarelor pe benzină și a celor hibride, într-un moment în care majoritatea producătorilor auto se concentrează pe trecerea la vehicule pur electrice.
Aramco ar contribui, de asemenea, la cercetarea și dezvoltarea tehnologiilor de propulsie cu combustibil sintetic și motoare cu hidrogen, se arată în document.