Introducerea noilor norme de testare a emisiilor poluante, botezate WLTP (Worldwide Harmonised Light Vehicle Test Procedure), de la 1 septembrie 2017, au dat și încă dau multe bătăi de cap constructorilor care, până atunci, se lăudau cu fel de fel de cifre în cărțile tehnice.
Vechile norme NEDC (New European Driving Cycle), elaborate în anii 1980, puneau accentul pe rezultate obținute în laborator, pe baza unor modele teoretice de condus, în timp ce WLTP-ul (Worldwide Harmonised Light Vehicle Test Procedure) este mai aproape de realitatea din trafic.
Concret, ciclul WLTP constă în patru teste desfășurate la viteze medii diferite, cu opriri, porniri de pe loc, frânări și accelerări. De asemenea, pentru fiecare mașină în parte se testează cea mai ușoară versiune și cea mai grea versiune, consumul de carburant și, implicit, noxele, variind în funcție de sarcină.
Prin urmare, după explozia vânzărilor din august cu peste 30% la nivelul UE, datorată promoțiilor și înregistrărilor făcute de dealeri pentru modelele neconforme WLTP, au urmat patru luni de contracție.
În septembrie, piața a căzut cu 23,5%, în octombrie cu 7,3%, în noiembrie cu 8% și în decembrie cu 8,4%. Iar la final, piața auto europeană a încheiat 2018 cu un avans de 0,1%.
Dinamica piețelor europene
Piața europeană de automobile a rămas pentru al cincilea an consecutiv pe plus grație volumelor înghițite de țările din Europa Centrală, unde înmatriculările au crescut cu 8% în 2018, chiar dacă rezultatele înregistrate pe cele mai importante cinci piețe au avut și valori negative. Cele mai multe mașini (3.435.778 unități) au fost cumpărate în Germania (-0,2% față de 2017).
Pe cea de-a doua treaptă a podiumului a urcat Marea Britanie, cu 2.367.147 unități (-6,8%), iar pe trei, Franța, cu 2.110.748 unități (+3%). Topul este completat de Italia (-3,1%, 1.910.025 unități) și Spania (+7%, 1.321.438 unități).
„Vedetele“ creșterilor procentuale au fost, însă, Lituania (+25,4%), România (+23,1%) și Croația (+18,7%). De ce „vedete“? Pentru că vânzările raportate, 32.447 unități, 130.919 unități și, respectiv, 59.856 unități, nu pot fi comparate cu volumele piețelor mari.
Topul producătorilor de volum
În ciuda scandalului DieselGate, de trucare a emisiilor de noxe cu softuri speciale, Volkswagen Group a rămas cel mai mare jucător de pe piața europeană, cu 3.611.948 unități vândute (+0,9% față de 2017 și o cotă de piață de 23,9%). Dintre mărcile aflate în curtea sa, performer-ul a fost Seat, care, prin introducerea SUV-urilor, a crescut cu 13,3%.
Volkswagen și Skoda au fost tot pe plus, cu +3,2% și +4%, în timp ce vânzările Audi au scăzut cu 12,2% în UE. Dar pe locul doi a avut loc o adevărată explozie.
Grație preluării Opel/Vauxhall și a strategiei de aliniere a tuturor modelelor din gamă la noile norme WLTP, vânzările Grupului PSA Peugeot-Citroen (Peugeot, Citroen, DS, Opel și Vauxhall) au înregistrat o creștere record în UE: +32,8%, până la 2.459.841 de unități și o cotă de piață de 16,2% în UE.
Mai mult, Opel/Vauxhall a crescut cu 157,3%. Iar, la nivel mondial, PSA a ajuns la un nivel-record, cu aproape 3,9 milioane de vehicule vândute (+6,8%).
Locul trei este ocupat de Grupul Renault, ale cărui vânzări în Uniunea Europeană au crescut cu 0,8%, până la 1.614.410 unități. Din curtea sa, Dacia a fost din nou marca-record, cu o creștere a vânzărilor de 12% (519.088 unități), în timp ce interesul clienților pentru Renault a scăzut cu 3,9%, potrivit datelor ACEA.
Bavarezii conduc pe minus în clasa premium
Niciunul dintre cei trei actori principali din clasa premium nu a încheiat anul 2018 pe plus în UE. Vânzările Daimler (Mercedes + Smart) au scăzut cu 1,9%, cele ale Audi, cu 12,2%, iar cele ale BMW Group (BMW + Mini), cu 0,9%. Bavarezii au reușit, însă, să tenteze cei mai mulți clienți europeni: 989.688 (935.057 în cazul Daimler).
Și, mai mult, BMW Group a înregistrat cel de-al optulea an de vânzări-record la nivel mondial, rămânând principala companie auto premium din lume. În total, BMW, Rolls-Royce și Mini au livrat 2.490.664 unități (+1,1%) în toată lumea. Iar portofoliul de automobile BMW şi MINI electrificate a înregistrat o creştere de 38,4% în comparaţie cu anul precedent, până la 142.617 unități.
Modelul plug-in hibrid BMW 530e a fost cel mai bine vândut automobil electrificat (40.260 unități), iar pe locul doi a fost i3-ul, cu 34.829 unități.
Astfel, 2018 a consemnat cel mai bun rezultat de vânzări din întreaga istorie a mărcii BMW, cu un total de 2.125.026 (+1,8%) de automobile livrate pe mapamond. Cei mai importanţi vectori de creştere a mărcii au fost modelele BMW X.
Datorită introducerii BMW X2 la începutul anului 2018 şi extinderii producţiei BMW X3 în China şi Africa de Sud, alături de SUA, vânzările totale ale familiei BMW X au crescut cu 12,1%, la 792.590 de unităţi. Aceasta înseamnă că aceste modele de SUV-uri premium reprezintă 37,3% din totalul vânzărilor BMW în 2018 (33,8% în 2017).
Un alt vector semnificativ de creştere pentru marcă a fost BMW Seria 5, care a fost disponibilă integral pe toate pieţele în 2018. Vânzările celui mai popular sedan business premium din lume au crescut cu 12,7% în 2018, totalul livrărilor către clienţii de pe mapamond fiind de 328.997 de unităţi.