Nu, n-am greșit. BMW iX3 este primul SUV 100% electric bavarez, iar iX primul SUV 100% electric BMW i. La prima vedere, poate fi puțin confuză strategia duală a mărcii, dar bavarezii încearcă astfel ca, în noile coordonate ale mobilității, BMW să rămână BMW, cu design-ul inconfundabil și toate atributele dezvoltate și rafinate de-a lungul istoriei sale de peste 100 de ani, iar modelele BMW i să redefinească mobilitatea și experiența condusului, precum și relația dintre mașină, șofer și pasageri, în coordonatele rulării cu zero emisii. Prin urmare, noul design minimalist al lui iX, dezvoltat din interior spre exterior și destul de diferit decât linia ”clasică” a gamei BMW, nu este menit să-i șocheze pe fanii ”hardcore”, ci să atragă noi categorii de clienți.
"BMW iX arată cum putem oferi noilor tehnologii un design foarte modern şi emoţional. Automobilul este complex din punct de vedere tehnologic, dar se simte foarte clar şi simplu (...) BMW iX oferă un spaţiu de locuit mobil în care oamenii se vor simţi în largul lor, în care inteligenţa maşinii este acolo doar atunci când ai nevoie de ea", a explicat Adrian van Hooydonk, vicepreşedinte executiv al BMW Group Design.
Pe scurt, BMW iX, varianta de stradă a conceptului Vision iNEXT, combină funcţionalitatea unui BMW X5 cu dinamica unui BMW X6 şi impactul vizual al unui BMW X7.
Rezultatul este o reimaginare distinctă a proporţiilor puternice ale unui BMW SAV mare. BMW iX este comparabil cu BMW X5 în lungime şi lăţime şi are aproape aceeaşi înălţime ca BMW X6 datorită liniei fluide a acoperişului. Totodată, dimensiunea roţilor sale aminteşte de BMW X7. Un ampatament care măsoară exact 3.000 de milimetri şi ecartamentele largi atât pe puntea faţă, cât şi pe cea din spate oferă platforma ideală pentru reglarea şasiului, care îmbină confortul pe distanţe lungi şi caracteristicile sportive de virare. Limbajul de design independent al automobilului optimizează şi eficienţa aerodinamică, ce are efect pozitiv asupra autonomiei.
Grilă ”fake”, cu rol de suport pentru tehnologie, și capotă ”sudată”
Cum la mașina electrică prea ai la ce să te uiți sub capotă, neexistând fluide de verificat, de exemplu, iar orice problemă nu poate încerca s-o rezolve decât un electronisto-mecanico electrician super-calificat, BMW iX are capota din față ”sudată”. Nu la propriu, ci la figurat, bineînțeles. Adică, capota nu are sistem de deschidere convențional, la care să poată umbla șoferul, ci poate fi deschisă doar în service.
Inedit, logo-ul BMW de deasupra grilei este funcțional, serveşte ca gură de umplere pentru... Nu, nu pentru radiator, ca la mașinile de acum 100 de ani, ci pentru rezervorul de lichid de spălat parbrizul/luneta.
Apoi, dacă tot a venit vorba despre grila generoasă, cum sistemul electric de propulsie nu are nevoie de prea mult aer de răcire, aceasta este complet acoperită (finisajul bicolor şi efectul 3D vizibil sunt produse prin vaporizare utilizând tehnologia laser şi printr-o tehnică de aplicare cu plasmă într-un vid ridicat. Iar un strat suplimentar de poliuretan reduce riscurile de deteriorare, grila ”autovindecîndu-se” în cazul unor zgârieturi minore, de la pietricele, de exemplu), rolul său fiind redefinit - funcţionează ca un panou digital de senzori. Tehnologia camerei, funcţiile radar şi alţi senzori sunt integraţi perfect în grila, în spatele unei suprafeţe transparente. Elementele de încălzire şi sistemul de curăţare pentru senzori sunt încorporate şi ele în faţa grilei.
Cele mai subţiri grupuri optice care au fost disponibile vreodată pe un model BMW de serie oferă o imagine fresh şi minimalistă a feţei "four-eyed", cu faruri duble integrale LED, familiară pentru marcă. Dar luminile de zi au un nou design, sub formă de benzi bidimensionale, de-a lungul marginii superioare a farurilor, care, cel puțin în fotografii și în filmulețul de prezentare, nu are efectul impunător și reconoscibil al ”angel-eyes”-ului tradițional. Opțional, va putea fi aleasă ultima generație de BMW Laserlight, cu faruri LED adaptive, cu funcţie matrix, şi un nou tip de modul Laserlight.
Portiere cu mânere integrate și geamuri fără ramă
Designul uşilor sporeşte impresia unei caroserii musculoase. Numărul redus de linii de design aduce structura la suprafaţa lor, mărindu-le dimensiunea vizuală. Iar mânerele sunt integrate în suprafaţa portierelor şi sunt finisate într-o culoare contrastantă. Clapetele electrice, acţionate prin simpla apăsare a unui buton, şi funcţia opţională Soft Close permit un acces uşor.
”Piesa de rezistență” a lateralului lui iX este rama lipsă pentru geamurile portierelor. O premieră printre SUV-urile bavareze. Folosite anterior doar la coupé-urile BMW și i3, această construcţie subliniază caracterul sportiv al BMW iX şi aduce un aspect cursiv al graficii geamurilor laterale ca ansamblu. Finisajul negru lucios pentru montanţii B oferă un contrast atractiv la culoarea caroseriei.
Caracterul BMW iX se reflectă cu fidelitate şi în designul părţii spate. Designul modern şi minimalist al suprafeţelor de dimensiuni generoase generează un aspect expresiv care accentuează în mod deosebit statura puternica şi lăţimea BMW iX.
Hayonul nu are articulaţii de separare şi se extinde pe întregul spate, prezentând suprafaţa expresivă cu un efect foarte viu. Camera pentru marşarier este integrată discret în inelul negru al logo-ului BMW mare poziţionat în centrul hayonului. Obiectivul camerei este curăţat automat de un sistem de pulverizare cu apă care se extinde după cum este necesar din spatele suprafeţei logo-ului.
Stopurile dintr-o singură piesă sunt integrate cu grijă în hayon şi se prelungesc mult în flancuri. Asemenea farurilor, stopurile au un design mai subţire decât pe orice automobile BMW Group de serie anterior. Toate funcţiile de lumină utilizează tehnologia LED.
Carbon Cage, jante Air Performance și încărcare rapidă DC până la 200 kW
Utilizarea selectivă a oţelurilor de înaltă rezistenţă, a aluminiului, a materialelor termoplastice şi a plasticului armat cu fibră de carbon (CFRP) are ca rezultat o structură a caroseriei minimizată ca masă, dar cu o rigiditate excepţională. Construcţia spaceframe-ului din aluminiu utilizată pentru structura caroseriei șui BMW iX este o premieră în segmentul său.
Componentele CFRP pentru cadrul lateral, canalele de ploaie, rama acoperişului, panoul capotei şi rama lunetei formează împreună aşa-numita "Carbon Cage", disponibilă pentru prima dată la caroseria BMW iX. BMW Group a folosit numeroşii ani de experienţă în lucrul cu acest material uşor high-tech - acumulată în timpul producţiei modelelor BMW i şi a actualului BMW Seria 7, de exemplu - şi a utilizat CFRP în mod inteligent pentru a consolida caroseriei, reducând în acelaşi timp masa. Carbon Cage a evoluat din Carbon Core folosită la Seria 7 şi permite aprecierea vizuală a calităţilor fascinante ale acestui material high-tech.
Noua tehnologie de încărcare a BMW iX permite încărcarea rapidă DC de până la 200 kW. În acest fel, bateria poate fi încărcată de la 10 la 80% din capacitatea sa maximă în mai puţin de 40 de minute. În plus, în decurs de zece minute poate fi alimentată suficientă energie în baterie pentru a creşte autonomia maşinii cu peste 120 de kilometri. Este nevoie de mai puţin de 11 ore pentru a încărca bateria de înaltă tensiune de la 0 la 100% la 11 kW dintr-un panou (Wallbox).
Interior de BMW i, nu de BMW
"Am proiectat BMW iX din interior spre exterior (...) În acest proces, am avut o grijă deosebită pentru a crea un design interior modern, cald şi minimalist, cu o senzaţie deosebită de spaţiu", a spus Domagoj Dukec, vicepreşedintele BMW Design. Niciun cuvânt, prin urmare, despre sportivitate, dinamism, ergonomie dusă la extrem sau o arhitectură care se face una cu șoferul, ca la bavarezele clasice. Cuvântul-cheie al interiorului lui iX este ”lounge”.
Volumul mare de spaţiu interior, selecţia de materiale de înaltă calitate, scaunele nou dezvoltate şi extinderea extraordinară a acoperişului panoramic din sticlă se îmbină pentru a cufunda toate cele cinci locuri din interiorul BMW iX într-o ambianţă luxoasă în stil lounge.
Noua arhitectură a cabinei BMW iX stă la baza unei funcţionalităţi perfect clare şi directe, care este orientată în întregime în jurul nevoilor şi emoţiilor conducătorului şi ale celorlalţi pasageri. Conceptul de transmisie înseamnă că nu există tunel central, contribuind la senzaţia deschisă şi aerisită şi oferind în acelaşi timp spaţiu suplimentar pentru picioare în faţă şi în spate, spaţiu suficient pentru spaţiile de depozitare şi o consolă centrală concepută pentru a arăta ca o piesă de mobilier de înaltă calitate.
Afişajele şi comenzile sunt reduse la esenţial, consolidând suplimentar impresia unei cabine simple care oferă un loc de relaxare. Abordarea shy tech pentru interior poate fi văzută într-o serie de dotări, inclusiv difuzoare integrate discret, prize de aer, suprafeţe încălzite şi încastrarea discretă a proiectorului BMW Head-Up Display în panoul de instrumente astfel încât este aproape invizibil. Volanul cu formă hexagonală, comutatorul pentru selectarea treptelor de viteză şi ecranul central curbat BMW - care face parte din sistemul de operare BMW de generaţia următoare.
Scaunele nou dezvoltate pentru conducător şi pasagerul din faţă au tetiere integrate pentru un aspect sportiv distinct. Pentru prima dată într-un model BMW Group, există opţiunea de a integra difuzoarele în structura scaunului. Sursele de sunet poziţionate sub suprafaţă în tetiere şi în zonele lombare amplifică şi mai mult experienţa acustică din interiorul BMW iX.
Bancheta a fost concepută pentru trei pasageri. Cele două scaune exterioare au, de asemenea, tetiere integrate, în timp ce scaunul central are o tetieră care poate fi rabatată pentru a îmbunătăţi vizibilitatea spre spate. Lipsa tunelului central înseamnă că toţi cei din spate se bucură de un spaţiu extrem de generos pentru picioare. Sentimentul de spaţiu deschis pe care îl creează se combină cu bancheta amplă care se extinde în zona uşilor pentru a consolida senzaţia de lounge şi pentru a spori confortul pasagerilor. Un sistem Travel & Comfort integrat în scaunele din faţă poate fi utilizat de pasagerii din spate pentru a ataşa umeraşele sau pentru a prinde tabletele. O pereche de porturi USB-C se regăseşte în fiecare dintre tetierele din faţă.
De asemenea, scaunele din spate pot fi comandate opţional cu funcţie de încălzire şi cu difuzoare integrate în tetiere. Spătarul banchetei se divide în raport 40:20:40, permiţând extinderea proporţională a portbagajului, după cum este necesar, prin rabatarea secţiunilor individuale.
Aspectul modern şi spaţios al interiorului BMW iX este ajutat şi de panoul de instrumente subţire, care este acoperit standard cu Sensatec, iar opţional cu ţesătură din microfibre sau piele naturală argăsită cu extracte de frunze de măslin. În specificaţia Loft Stone Grey, gradarea precisă a culorii de la zone deschise la întunecate consolidează impresia unui design foarte uşor.
Geometria tabloului de bord se ridică spre faţă, transformându-l în scena perfectă pentru gruparea futuristă a ecranului complet digital din iX. Ecranul central curbat BMW dintr-un singur corp, care debutează la un automobil de serie, este susţinut de o structură de sprijin ascunsă privirii pasagerilor, astfel încât pare să plutească în cockpit. Are o carcasă de magneziu şi o suprafaţă de sticlă dintr-o singură bucată, fără ramă. De asemenea, tehnologia de afişare de înaltă calitate, utilizează sticlă antireflex care face posibilă renunţarea la acoperirea obişnuită a ecranului în habitaclu pentru a proteja citirile de lumina soarelui.
Nu în ultimul rând, volanul lui iX nu e de BMW. BMW iX este primul model al BMW Group care este echipat cu un volan hexagonal. Geometria sa poligonală îl face ideal pentru comutarea între condusul autonom şi cel activ. Conturul unic al inelului, inspirat din motorsport, are efectul suplimentar de a îmbunătăţi uşurinţa de acces şi confortul scaunelor. De asemenea, forma hexagonală oferă conducătorului o vizibilitate mai bună asupra secţiunii ecranului central curbat poziţionată direct în spatele volanului.
Cu aspect nou şi finisare de sticlă de înaltă calitate, butoanele multifuncţionale de pe plăcuţele de comandă optimizează operarea intuitivă a funcţiilor audio şi de comunicaţii şi a sistemelor de asistare a condusului.