Președintele USR, Cătălin Drulă, scrie, marţi, pe Facebook că nu se lucrează pe niciun metru de autostradă în Moldova şi că „aceasta este realitatea cruntă pe care o desenează ministrul Sorin Grindeanu”.
Anunțul vine în contextul în care BEI dorește să își atingă obiectivele sale climatice, chiar dacă în paralel va majora fondurile pe care le va furniza pentru toate proiectele de transport.
Unul dintre cei mai mari constructori de drumuri din România, UMB Spedition, a oprit lucrul pe toate șantierele, începând din 11 iulie, așa cum a anunțat. Pe 1 iulie, UMB a trimis CNAIR cereri de reziliere a tuturor contractelor în desfășurare din cauza creșterii prețurilor.
Dorinel Umbrărescu, omul din spatele Spedition UMB, compania care construiește în momentul de față 36% din autostrăzile și drumurile expres din România și a anunțat CNAIR de oprirea lucrărilor din 11 iulie, este „rege al asfaltului” de 20 de ani.
Unul dintre cei mai mari constructori de drumuri din România, UMB Spedition, oprește lucrul pe toate șantierele începând cu data de 11 iulie.