Mobilitatea de mâine îi pune pe gânduri pe din ce în ce mai mulți. Dacă unii constructori dezvoltă concepte electrice și autonome, BMW a decis să facă, în paralel, un pas și mai îndrăzneț, furnizând, în premieră, baterii și motoare electrice de la i3 pentru autobuze.
Viitorul e electric! Da. Dar cel îndepărtat, când cu o mașină „curentată“ se vor putea parcurge cel puțin 400-500 de kilometri în regim de autostradă, la viteze de 130-140 km/h, iar încărcarea sau schimbarea bateriei cu una full va dura câteva minute.
Expoziţia ”200 de femei care vor schimba modul în care vezi lumea”, al cărei vernisaj va avea loc pe 28 octombrie la Munchen, ilustrează o varietate de naraţiuni excepţionale şi poveşti de viaţă prin intermediul portretelor de film şi fotografice.
În 1898, „Salon de l’Automobile“ a fost primul eveniment de profil din lume.
Nouă țări, zeci de artiști, o singură mare - Marea Neagră. Timp de patru zile, artiști din România, Bulgaria, Republica Moldova, Ucraina, Azerbaijan, Turcia, Armenia, Georgia și Rusia au participat la Black Sea Arts Festival București 2018 (BSAF).