Fosta șefă a DNA, Laura Codruța Kovesi, proaspăt pusă sub control judiciar de secția pentru anchetarea magistraților, a declarat, luni, că se va vedea „cât de mult au fost influențate negocierile de ce se întâmplă acum”.
Aşadar vom avea un referendum pe data de 26 mai 2019, un referendum care va avea drept scop consultarea populară pe temele justiţiei.
Sute de persoane s-au adunat sâmbătă în Piaţa Universităţii, unde protestează faţă de coaliţia PSD-ALDE şi faţă de intenţia modificării legislaţiei penale prin ordonanţă de urgenţă. Protestatarii au scandat lozinci pentru susţinerea Laurei Codruţa Kovesi.
Daniel Horodniceanu, fostul procuror șef al DIICOT, și Gabriela Scutea, fostă adjunctă a Laurei Codruța Kovesi, și-au depus candidatura pentru funcția de procuror general.
Procurorii Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție a anunțat, joi, clasarea dosarului „Timmermans”, deschis după o plângere făcută de publicația Luju.ro pe numele prim-vicepreședintelui Comisiei Europene.