Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că lotul doi din Autostrada A0 Sud este aproape finalizat și că, până la sfârșitul acestui an, porțiunea de drum va fi deschisă circulației.
Construcția, care ar urma să fie gata în toamna anului viitor, va uşura în special traficul de mărfuri, imposibil de realizat pentru că acum în zonă există doar un pod istoric, de lemn, cu limită de tonaj.
În urma excavațiilor efectuate pe șantierul Drumului Expres A3 - Cluj au fost descoperite două situri arheologice la Tureni în care există dovezi clare că dacii trăiau în zona Clujului de astăzi în secolul II înainte de Hristos.
O șosea s-a surpat în mijlocul Bucureștiului. Un camion care trecea prin zonă a căzut în groapă, aparent din cauza greutății sale.
Indicatorii tehnico-economici ai autostrăzii „Unirii” A8, secţiunea montană de la Miercurea Nirajului la Leghin, au fost aprobaţi joi în cadrul Consiliului Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.