C-NCAP se vrea un fel de Euro NCAP în variantă chinezească. Iar SUV-ul plug-in Geely Galaxy L7 PHEV a obținut 5 stele de siguranță la testele C-NCAP. De asemenea, cu scorurile obținute, mașina lansată în mai 2023, pentru a rivaliza cu BYD Songa, a devenit unul dintre cele mai sigure vehicule din acest program de evaluare.
SUV-ul plug-in Geely Galaxy L7, 5 stele de siguranță în China. Cum se deformează la 50 km/h
L7 este primul vehicul din seria NEV (New Energy Vehicle) a companiei Geely, denumită Galaxy, care va cuprinde șapte modele electrice și plug-in hybrid până în 2025.
SUV-ul PHEV Galaxy L7 este primul model din această serie. Se prezintă cu un stil minimalist și este construit pe platforma E-CMA, derivată din arhitectura CMA care stă și la baza lui Volvo XC40 și a diferitor alte modele Geely și Lynk & Co). Galaxy L7 măsoară 4,7 metri lungime, 1,9 metri lățime și 1,68 metri înălțime și are un ampatament de 2,785 metri.
Citește și: Marile companii auto din Vest nu fac față Chinei care „inundă” piața europeană cu mașini ieftine
Sub capotă, mașina are un motor turbo pe benzină de 1,5 litri și 146 de cai și un motor electric. Puterea totală a modelului L7 ajunge la 390 cai putere, iar cuplul e de 535 Nm.
Galaxy L7 are două opțiuni de baterii pentru o autonomie electrică WLTP de 43 km și 90 km. Autonomia sa mixtă este, oficial, de 1.310-1.370 km, în funcție de baterie. Iar prețurile variază în China între 19.550 $ și 26.165$.
C-NCAP a evaluat siguranța celui de-al patrulea nivel de echipare al modelului Galaxy L7, denumit 115km Max. Acesta are un pachet de baterii mai mare și un pachet de tehnologii ADAS și a fost cumpărat în mod anonim cu 23.020 $.
Scorul general obșinut de Geely Galaxy L7 la testele de siguranță C-NCAP este de 90%, ceea ce înseamnă că este cu 9,1% mai mare decât performanța medie a altor vehicule.
Galaxy L7 a obținut cel mai mare punctaj în segmentul de protecție a ocupanților vehiculului, cu 92,71% (cu 9,57% mai mare decât media). A obținut 21,68/24 și 21,29/24 puncte la coliziunea laterală și, respectiv, la coliziunea cu o barieră mobilă deformabilă. În timpul coliziunilor, doar picioarele și pieptul ocupanților s-au confruntat cu daune minore.
Citește și: FOTO Atenție șoferi, a apărut un nou marcaj rutier! Este supranumit „Dinți de dragon”. Ce rol are?
Galaxy L7 a obținut 16/16 puncte la impactul lateral cu un stâlp.
La capitolul siguranța pietonilor, Galaxy L7 a obținut 80%. Scorul e cu 8,19% mai mare decât media.
Iar în ceea ce privește funcțiile de siguranță activă, Galaxy L7 a obținut un scor de 89,58%, deși nu are un sistem de monitorizare a unghiului mort.
Per total, Geely Galaxy L7 se află în primele 20% cele mai sigure mașini testate de C-NCAP. Performanțele sale în materie de siguranță sunt mai mari decât cele ale unor modele precum Xpeng G9, Changan Deepal S7, Nissan Ariya, Volkswagen ID.6X sau Smart #1, etc. Așadar, este unul dintre cele mai sigure vehicule din China.