Județul unde șoferii plătesc o taxă de 1.500 de lei ca să intre cu mașina. Se aplică de luna aceasta. La începutul anului, o nouă taxă mărită apare, cel puţin într-unul dintre judeţele puternice.
Chrono 48h, a 2-a etapă și cea mai dură a Raliului Dakar 2025, a fost câștigată surprinzător de Rokas Baciuska (Toyota). Al Rajhi (Toyota) s-a clasat pe 2, iar Nasser Al-Attiyah a marcat primul podium de etapă pentru Dacia Sandrider, deși a mers 50 km cu direcția stricată.
Piața auto din România a încheiat anul 2024 pe plus, după ce în luna decembrie vânzările au explodat. În total, românii și-au luat peste 150.000 de autoturisme noi și aproape 330.000 second hand.
Cinci membri ai Asociaţiei NapocAro au pornit, sâmbătă, într-o expediţie de aproximativ 9.000 de kilometri, cu trei autovehicule Aro, până la Capul Nord (Nordkapp), în Norvegia, considerat cel mai nordic punct al Europei.
30.000 de salariaţi vor fi concediaţi. Sunt companii ce activează şi în România. Producătorii de componente auto din Europa au fost obligați să concedieze 30.000 de angajați.