Ateul Ceaușescu și-a înmormântat părinții cu sobor de preoți. Deși a devenit un adevărat „măcelar” de biserici și alte așezăminte de cult, fostul lider comunist a respectat dorința părinților săi și le-a organizat ceremonii funerare cu tot ritualul ortodox.
Cum se făcea rachiul de vin pe vremea lui Ceaușescu? Multe dintre băuturile din timpul regimului comunist nu mai sunt cunoscute în ziua de azi ori există tot mai puțini amatori care vor să le bea. Una dintre acestea făcea furori mai ales printre împătimiții paharului.
De ce îi bătea Ceaușescu la fund pe ambasadorii străini? Fostul lider al României comuniste a avut o perioadă de glorie internațională, mai ales după ce s-a opus public, în august 1968, invaziei Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varșovia, în frunte cu URSS.
Bela Karoly, antrenorul Nadiei Comăneci, trăiește ultimele clipe. Cum au fost umiliți de Ceaușescu? vă spunem potrivit unor stenograme descoperite în Arhivele Naționale.
VIDEO Cum a fost mutată Biserica Schitul Maicilor 250 m pe șine, de furia lui Ceaușescu. În dorința de a preschimba fața Bucureștiului după modelul megaloman al dictaturilor asiatice de atunci, fostul lider comunist a „măcelărit” o mulțime de așezăminte de cult din Capitală.