Stellantis a raportat că venitul său operațional ajustat (EBIT) a scăzut cu 40%, la 8,463 miliarde de euro (9,17 miliarde de dolari), în primele 6 luni ale anului 2024, sub nivelul de 8,85 miliarde de euro așteptat de analiști, relatează Reuters.
Marja EBIT ajustată a companiei a scăzut la puțin sub 10%, coborând sub marja de două cifre pe care intenționează să o obțină pentru întregul an.
Iar veniturile nete ale grupului au scăzut cu 14%, în timp ce profitul net a scăzut cu 48%, în primul semestru al anului.
Citește și: Dezastru, pentru mașinile electrice Tesla. Veniturile nete au scăzut cu 45% în T2. Ce face Elon Musk
Gigantul auto Stellantis, în colaps? Profitul, -48% în 2024. Mărcile care nu fac bani, închise
În contextul rezultatelor financiare foarte slabe din primul semestru al anului 2024, șeful Stellantis, Carlos Tavares, a declarat că nu va ezita să renunțe la mărcile neperformante.
„Dacă nu fac bani, le vom închide”, a declarat Carlos Tavares reporterilor, după ce al patrulea producător auto mondial a prezentat rezultate mai slabe decât se aștepta în prima jumătate a anului, ceea ce a dus la scăderea acțiunilor sale cu până la 10%.
„Nu ne putem permite să avem mărci care nu fac bani”, a punctat Tavares.
Gigantul auto Stellantis s-a născut la începutul anului 2021, când Grupul PSA a fuzionat cu Fiat Chrysler Automobiles, și deține 14 mărci: Citroën, Fiat, Opel, Vauxhall, Peugeot, Abarth, Ram, Dodge, Chrysler, Jeep, Lancia, DS Automobiles, Alfa Romeo și Maserati.
Citește și: FOTO Prima mașină electrică care amenință Dacia Spring e tot chinezească, dar se face în Polonia
Iar, recent, Stellatis și Leapmotor din China au pus bazele a ceea ce poate fi considerată a 15-a marcă a grupului, demarând producția unei mașini electrice ieftine, Leapmotor T03, concurentă pentru Dacia Spring, în Polonia.
Stellantis nu a publicat cifre pentru mărcile individuale, cu excepția Maserati, care a raportat o pierdere operațională ajustată de 82 de milioane de euro în primul semestru din 2024.