Cărui domnitor i s-a spus „cel Mare”, în afară de Ștefan al Moldovei? Acest personaj deosebit de interesant, în ciuda puținelor sale fapte glorioase de arme, a devenit, în timp, singurul voievod căruia i s-a adăugat acest apelativ pe care l-a purtat încă un singur mare domn.
Ce domnitor putea recuceri Transilvania, după Mihai Viteazul? Nu mulți voievozi ai Țării Românești au avut în gând și au avut și ocazia de a se apropia de realizările primului unificator al elr trei principate române Sau măcar a cuceririi Transilvaniei.
Cine a fost primul domnitor pământean de după epoca fanariotă? După mai bine de un secol de domnii ale grecilor veniți din cartierul Fanar al Constantinopolului, atât pe tronul Moldovei cât și al Țării Românești au revenit membri ai unor familii vechi ale țării.
Ce domnitor al Moldovei a fost poreclit Armeanul? Dacă ar fi avut timp și n-ar fi fost victima trădării unui apropiat, ar fi putut deveni un voievod pe care l-ar fi pus, probabil, în rând cu străbunicul său, Ștefan cel Mare ori cu Mihai Viteazul.
Ce domnitor a plătit tribut turcilor pentru prima oară? A intrat în istorie printr-o poreclă nedreaptă și prin faptul că a fost întâiul voievod care a obținut asigurarea tronului prin bani plătiți Imperiului Otoman, noua putere care se ridica și amenința Europa.