Ortodocşii sărbătoresc, duminică şi luni, Cincizecimea sau Pogorârea Sfântului Duh peste sfinţii apostoli, cunoscută în popor drept Duminica Mare sau Rusaliile, ocazie cu care se încheie ciclul pascal: Învierea, Înălţarea şi Pogorârea Duhului Sfânt.
Sfântul Gherorge este sărbătorit de credincioși pe 23 aprilie. În icoane el apare ca biruitorul de balaur. A făcut multe minuni și și-a dat viața pentru credință. Românii au o serie de superstiții legate de această zi.
Românii au superstiții în legătură cu fiecare sărbătoare din calendar. Așa se întâmplă și cu cea în care este sărbătorit Sfântul Gheorghe. Una dintre ele este legată de strigoi.
Duminica Tomii este prima duminică de după Paște și i se mai spune și Paștele Blajinilor. Atunci este prăznuit Sfântul Toma, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus Hristos. Românii au și cu această ocazie o serie de tradiții și superstiții.
Peste un milion de români poartă numele Sfântului Mucenic Gheorghe. Anul acesta ei sărbătoresc în prima duminică de după Paște. Pentru a le merge bine tot anul, credincioșii țin o serie de tradiții legate de această sărbătoare