În luna mai 2024, înmatricularile de autoturisme noi în Uniunea Europeana au scăzut cu 3% față de mai 2023, atingandu-se un nivel de 911.697 unități. Dintre acestea, doar 114.308 unități au fost 100% electrice, ceea ce se traduce printr-o cădere cu 12% a pieței de mașini electrice la nivelul UE, față de mai 2023.
Citește și: Constructorul de mașini electrice Fisker a dat faliment. A făcut 10.000 în 2023, a vândut doar 4.700
Vânzările de mașini electrice merg prost în UE: -30% în Germania, -18% în Italia, -46% în România
În mai 2024, înmatriculările de autoturisme electrice cu baterii (BEV) au scăzut cu 12% la nivelul Uniunii Europene, până la 114.308 unități, iar cota de piață totală a acestora a scăzut la 12,5%.
Belgia, în prezent a treia piață ca mărime în funcție de volum pentru BEV-uri, și Franța au fost singurele piețe cheie care au înregistrat o creștere, cu 44,8% și, respectiv, 5,4%.
Citește și: Cu câte mii de € se scumpește Dacia Spring din 4 iulie? UE impune taxe mari pe mașinile din China
În schimb, Germania, cea mai mare piață auto din Europa (-30,6%), Italia (-18,3%) și Olanda (-11,7%) au înregistrat scăderi semnificative luna trecută, potrivit datelor Asociației Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA).
În România, în mai 2024, piața de mașini electrice s-a prăbușit cu cel mai mare procent din UE, -46,2%, față de mai 2023, fiind înregistrate doar 754 unități. Iar pe locul 2 în top-ul scăderii se situează Grecia, cu -43.8%.
Citește și: Efectul tăierii primei Rabla Plus pentru mașini electrice cu 50%: Vânzările au scăzut cu 46% în mai
Altfel, în primele 5 luni ale anului, totalul autoturismelor înmatriculate în UE a ajuns la 4.594.493 unități, înregistrând o creștere cu 4.6% față de perioada similară din 2023.
Dintre acestea, 556.276 unități au fost 100% cu baterii, marcând o creștere cu a pieței europene de mașini electrice 2% față de aceeași perioadă a anului precedent.
La 5 luni, România se situeaza pe pozitia 14 in UE, cu un volum de 62.147 autoturisme noi înmatriculate, înregistrând o creștere cu 2,8% comparativ cu perioada ianuarie-mai 2023.
Dintre acestea, 4.882 autoturisme noi înmatriculate au propulsie full electrica și 21.512 unități au propulsie hibridă, potrivit datelor ACAROM.