În 2024, piața de mașini electrice s-a prăbușit cu peste 36% în România, față de 2023, după ce Guvernul a tăiat ecobonusul Rabla Plus cu 50%, la 5.100 euro. Românii au înmatriculat doar 9.743 de mașini electrice noi în 2024.
Citește și: Românii nu au bani de mașini electrice. Doar 9.743, în 2024. Benzina la putere, dieselul în creștere
Iar trendul puternic descendent al înregistrărilor de automobile noi pe baterii se menține, deocamdată, și în 2025, în așteptarea programului Rabla 2025, prin care sursele spun că se va acorda o primă „între 7.000 și 7.500 euro” pentru achiziția unei mașini electrice.
Citește și: De ce întârzie Programul Rabla? Ce se întâmplă cu banii pentru vehiculele electrice?
Reducerea tichetului Rabla cu 5.100€ a prăbușit piața mașinilor electrice. 721 vândute în februarie
În primele două luni din 2025, românii au înmatriculat 1.885 de mașini electrice noi. 1.164 unități, în ianuarie, și doar 721 unități, în februarie (adică, cu 35% mai puține decât în februarie 2024). Majoritatea, probabil, cumpărate prin Rabla 2024 și livrate în ianuarie-februarie 2025.
Prin urmare, în așteptarea programului Rabla 2025, despre care se vehiculează că va lua startul abia prin mai și că va oferi un ecobunus pentru mașini electrice crescut la „între 7.000 și 7.500 euro”, piața de electrice continuă să scadă vertiginos. Cota de piață a mașinilor electrice a ajuns la 6,1% în februarie 2025, potrivit datelor APIA.
Citește și: Românii îl sabotează pe Elon Musk? Înmatriculările de mașini electrice Tesla au scăzut cu 79%
Piața auto din România a început slab anul 2025. Mașinile second-hand, la putere
Piața auto a început anul slab, acumulând o scădere de 1,25% în primele 2 luni, față de același interval din 2024.
Înmatriculările de autoturisme noi în Romania au crescut în februarie 2025 cu 4,51% față de februarie 2024, atingând un volum de 11.850 unități.
Iar per total 2 luni din 2025, volumul autoturismelor noi înmatriculate s-a ridicat la 23.770 unități, în scădere cu 1,25% față de același interval din 2024.
În ceea ce privește autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în Romania, volumul acestora a atins în februarie 2025 cifra de 33.307 unități, înregistrând o creștere de 13,05% față de februarie 2024.
Iar în ianuarie-februarie 2025, înmatricularile de autoturisme second hand înmatriculate pentru prima oara în România au ajuns la valoarea de 60.844 unități, în crestere cu 7,42% față de perioada similara din 2024, respectiv 56.636 unități, potrivit datelor ACAROM.
Mărcile de mașini noi preferate de români în ianuarie-februarie 2025
DACIA = 7.542 unitati
TOYOTA = 1.964 unitati
SKODA = 1.770 unitati
VOLKSWAGEN = 1.681 unitati
RENAULT = 1.470 unitati
HYUNDAI = 1.240 unitati
FORD = 1.075 unitati
MERCEDES = 941 unitati
BMW = 885 unitati
SUZUKI = 742 unitati